furie

Gestionarea situațiilor dificile în cazul veștilor medicale

De-a lungul vieții noastre, ni s-a întâmplat măcar o dată fie să dăm o veste proastă cuiva drag, fie să asistăm la primirea acesteia. Atât pentru noi, cât și pentru cel drag, reacțiile emoționale pot lua diferite forme, de la neliniște la furie și chiar sentimentul că suntem copleșiți si nu mai putem răspunde în niciun fel. Atunci când vorbim despre comunicarea evenimentelor medicale precum diagnosticul oncologic, eșecul parțial al unui tratament, necesitatea unei intervenții chirurgicale, ne dorim să știm cum să gestionăm cât putem de bine reacțiile prin care trece persoana dragă. Printre cele mai frecvente se numără reacția de furie, de deprimare și de amorțire. Există câteva modalități prin care ne asigurăm că facem tot ce ține de noi să îl ajutăm cu adevărat pe cel drag, minimalizând riscul de a-l face să se simtă neascultat, mai îngrijorat sau și mai lipsit de speranță.

În cazul în care persoana apropiată reacționează manifestându-și furia extern (iritabil, nervos) sau intern (prin comportamente auto-punitive precum restrângerea unor beneficii, de exemplu, nu mai dorește să își acorde momente de relaxare sau se privează de ceea ce îi făcea plăcere), o putem ajuta astfel:

  • Oferindu-i momentul în care să își consume furia (De exemplu, să nu continuăm să încercăm să îl calmăm verbal pentru că acest lucru contribuie la escaladarea furiei. O abordare mai eficientă este să îl anunțăm pe pacient că ne dorim să se liniștescă și că îl vom lăsa, tocmai din acest motiv, singur câteva minute.)
  • Punctând aspectele care îi sunt lui de ajutor, nu nouă
  • Sugerându-i să folosească furia ca și catalizator pentru ceva benefic (De exemplu, să îi sugerăm să folosească furia că să fie mai activ fizic.)
furie

Sursă foto: http://bit.ly/2r0vz3c

Dacă ne confruntăm cu un răspuns de tipul deprimării, persoana dragă este mai degrabă abătută, tristă, lipsită de speranță și dezinteresată. Pentru a o ajuta, e mai degrabă recomandată să nu o presăm insistând pe cât de bune sunt restul lucrurilor din viața sa și să nu avem replici precum “Ei, lasă, viața merge mai departe./ Alții sunt mai rău. /Până la urmă, uite câte lucruri bune ai.” Studiile ne arată că intervențiile cele mai utile în cazul deprimării nu se centreză (cel puțin în momente în care emoția este intensă) pe aspecte pur pozitive, ba chiar sunt contraindicate pentru că vor accentua gândirea pesimistă, ci pe valorile pacientului și ceea ce este important pentru el, în ciuda veștilor proaste. Astfel, ca să îl ajutăm,  putem să:

  • Îl angajăm pe cel drag în activități ce îi făceau plăcere
  • Să îi amintim de valorile sale (de exemplu, dacă familia este aspectul central al vieții pacientului, îi putem spune cât de mult a contribuit la bucuria membrilor familiei pentru că a luat cina cu ei)
  • Să îl plasăm în activități cu șanse ridicate de succes pentru el (de exemplu, să mergem la un curs de olărit sau chiar să brodăm goblene pentru că pacientul să se simtă eficient și util)
deprimare

Sursă foto: http://bit.ly/2r0wIrm

Dacă constatăm că cel drag are mai degrabă o reacție de tip “amorțire” (pare neafectat, nu răspunde nici pozitiv, nici negativ, pare că nu se mai bucură, dar nici nu este deosebit de trist), atunci este bine să luăm în considerare că intensitatea emoțiilor este atât de mare, încât mintea formează un sistem de protecție. Și în această situație e contraindicat să presăm pacientul să vorbească sau să își revină mai repede. În general, această reacție de amorțire poate fi un simptom al tulburării de stres post-traumatic, însă poate să apară și izolat în afara acestei probleme. Dacă observăm că această reacție persistă mai mult de o lună și chiar se înrăutățește, este bine să apelăm la un specialist psiholog sau psihiatru.  Ceea ce putem face, indiferent de magnitudinea reacției, este să:

  • Încercăm să îl ajutăm pe cel drag să conștientizeze reacția sa (chiar dacă nu pare deranjantă) și să nu se identifice cu ea
  • Să îi sugerăm să practice tehnici de relaxare (respirație diafragmatică, relaxare musculară)
  • Să îi sugerăm că este normal să simtă “ca și cum nu simte nimic“ pentru că este o formă de protecție a minții noastre și nu este singura persoană care se manifestă așa
amortire

Sursă foto: http://bit.ly/1TJ40hE

În cazul reacției de tip amorțiere, este de preferat să consultăm un specialist deoarece aceasta ascunde dificultăți în gestiunea emoțiilor. Un psiholog îl poate învăța pe pacient să scoată la suprafață emoțiile într-o manieră gradată  și să le controleze.

Distribuie si prietenilor tai
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0

No Comments

Post a Comment