Contact
Contact
Contact

Cancerul la sân: Sfaturi de îngrijire a pielii afectate de efectele tratamentului oncologic

De cele mai multe ori, pentru tratamentul cancerului de sân sunt prescrise de către medicul specialist ședințe de chimioterapie sau radioterapie. În ambele cazuri, este important să înțelegem efectele adverse asupra pielii ale acestor ședințe, încă din primele săptămâni de tratament.

Efecte adverse asupra pielii –  tratament cancer la sân

  • Modificări de pigmentare: Dacă tenul este deschis, pielea își poate schimba culoarea la un roz spre roșu, ca în urma unei arsuri solare. Însă, dacă tenul este închis la culoare, modificările sunt minore.
  • Iritare: Din cauza tratamentului cu radiații, pielea devine mai sensibilă și este ușor iritabilă, mai ales în zona subsuorii sau a pieptului. La persoanele care au mai trecut în trecut prin ședințe de chimioterapie sau radioterapie, iritarea poate să apară pe porțiuni mai mari de piele și să fie mai agresivă.
  • Sensibilitate: După cum am menționat, pielea este mai sensibilă atât pe perioada tratamentului, cât și după terminarea acestuia. De aceea este posibil să apară dureri care pot fi însă ameliorate cu ajutorul unor analgezice recomandate de medicul specialist.
  • Exfoliere: Spre sfârșitul tratamentului, poate apărea exfolierea pielii ca în cazul arsurilor solare.

Pentru a ameliora aceste efecte adverse ale tratamentului oncologic, puteți urma următoarele sfaturi:

  1. Evitați să purtați haine mulate, care ar putea să accentueze problemele pielii după tratament.
  2. Evitați dușurile fierbinți. Alegeți dușurile cu apă călduță, care vă calmează durerile.
  3. Protejați-vă pielea iradiată de expunerea directă la soare. Asta nu înseamnă că va trebui să renunțați la zilele însorite de vară. Folosiți haine și accesorii care să împiedice razele soarelui să vă rănească pielea, cel puțin o perioadă după terminarea tratamentului.
  4. Evitați expunerea la clor, de exemplu prin mersul la piscină.
  5. Purtați articole de îmbrăcăminte din bumbac. Vă veți simți mai confortabil în ele, iar pielea va avea timp să se vindece.

Puteți să urmați tratament chimioterapeutic sau radioterapeutic fără a resimți atât de mult efectele adverse asupra pielii dacă urmați sfaturile de mai sus. Nu lăsați ca durerile și sensibilitatea pielii apărută în urma tratamentului cu radiații să vă împiedice să vă bucurați de viață. De altfel, psihologii oncologi ai clinicii Medisprof recomandă pacienților o viață activă, cu cât mai multe acțiuni relaxante.

Pentru programări vă rugăm să sunați la: 0264-439 270.

Pentru orice alte informații, ne puteți găsi la următoarea adresă de e-mail: office@medisprof.ro