Contact
Contact
Contact

Retrospectivă 2014 Medisprof: momente cheie și evenimente

Anul 2014 a însemnat încă un pas în perfecționarea valorilor Medisprof. Ne dorim să fim cei mai buni, să oferim pacienților noștri cele mai bune servicii și tratamente, la standarde americane. În cele ce urmează vă vom prezenta câteva momente cheie ale anului 2014, precum și o schiță a evenimentelor Medisprof din 2015.

Momente cheie în 2014

Evenimentul cu cel mai mare succes în 2014 a fost cu siguranță Conferința Națională ”Abordarea multidisciplinară în cancer în 2014”, desfășurată în perioada 8-11 mai 2014 la Păltiniș. A fost prima conferință organizată de Asociația Medisprof, cu sprijinul AOPR și centrul medical DIASAN, la nivel național. Ne bucurăm că am schimbat experiențe și informații din domeniu oncologic cu peste 100 de participanți din toată țara.

Un obiectiv pe termen lung este să ajungem o referință națională în ceea ce privește tratarea cancerului. Prin urmare, specializarea continuă a personalului clinicii Medisprof este o prioritate în clinica noastră. În 2014, Medisprof a fost reprezentată cu succes la următoarele evenimente la nivel național, dar și internațional:

  • Congresul Medical de Oncologie Medicală și Radioterapie, la care au participat Dr. Udrea Adrian și Dr. Ungureanu Andrei. Dr Udrea a prezentat departamentul de studii clinice Medisprof și noutăți în tratamentul tumorilor digestive (“Update on treatment of gastro-entero-pancreatic neuroendocrine tumors”), iar Dr. Ungureanu a adus în atenția participanților noutăți din secțiunea de melonoame (“B-RAF inhibitors” și “Satellite sympozium Roche: the first personalized treatment of patients with melanoma”)
Dr. Ungureanu

 

  • Al 16-lea Congres de Psiho-Oncologie de la Lisabona, unde colega noastră Ancuța David a participat la workshop-uri despre programele de suport pentru pacienții diagnosticați cu cancer la prostată (“Multi-Component Survivorship Programs: From Development and Delivery to National Dissemination”) și aspecte legate de simptome secundare ale tratamentelor oncologice (“Coping with fatigue and other side-effects of cancer and cancer treatments”). Ancuța a prezentat și un poster (Scalp cooling system in preventing chemotherapy-induced alopecia: a pilot study on 108 patients- a Romanian Oncology- day hospital experience”) despre Dignicap, aparatura folosită cu succes în clinica Medisprof.
workshop Lisabona

Toate aceste evenimente la care participăm ne ajută să îmbunătățim calitatea vieții pacienților noștri pentru că, după cum bine știți, la Medisprof, cea mai importantă valoare este pacientul. Ca urmare, suntem întotdeauna la curent cu ultimele noutăți din domeniul oncologic, schimbăm idei cu alți specialiști din domeniu în cadrul evenimentelor și realizăm studii clinice.

În anul 2014 am încheiat 7 studii clinice în cadrul clinicii Medisprof, pentru următoarele tipuri de cancer:

  • cancer pulmonar (ex. Studiu randomizat, dublu orb, placebo controlat, de faza III, de menținere cu Tarceva vs Tarceva la momentul progresiei bolii la pacienți cu NSCLC, care nu au avut progresia bolii după patru cicluri de chimioterapie pe bază de platină)
  • cancer mamar (ex. Studiu în faza a 3-a, randomizat, controlat activ, orb pentru evaluator cu privire la siguranța și eficacitatea Pegylated Apo-Filgrastim în comparație cu Neulasta licențiată în SUA și UE la subiecții cu cancer de sân în stadiile 2a, 2b sau 3a care primesc chimioterapie TAC adjuvantă împotriva cancerului)
  • cancer de prostată (ex. Studiu de faza 1b/2 cu administrare de Docetaxel și Prednison cu sau fără isis183750, un inhibitor de eIF 4E, la pacienți cu cancer de prostată hormono-rezistent)

Pe lângă profesionalismul personalului Medisprof, un lucru pe care am dorit să îmbunătățim la clinică este ambianța. De aceea, în 2014, am început renovarea clinicii Medisprof, iar primul pas făcut a fost achiziționarea fotoliilor de chimioterapie, care crează un mediu mai plăcut și mai animat. Scaunele Bionic asigură un grad mai ridicat de confort pentru pacienții noștri pe toată durata tratamentului chimioterapeutic.

Scaun Chimioterapie

În clinica Medisprof, ne unește o singură dorință, aceea de a ajuta oameni și de a salva vieți. Și această dorință am dorit să o transmitem mai departe și tinerilor studenți francezi, veniți la studii în România. De accea, am participat la sesiunea de informare a studenților francezi de la Medicină organizată de Ambasada Franței în România în parteneriat cu Institutul Francez din Cluj-Napoca. În cadrul acestui eveniment am prezentat tinerilor studenți particularitățile meseriei de medic oncolog și le-am oferit oportunitatea de a-și realiza perioada de rezidențiat alături de noi, în clinica Medisprof.

Prima sesiune de informare a studentilor

Nu în ultimul rând, anul 2014 a însemnat o cursă permanentă a pacienților cu viața, ilustrată în cadrul campaniei PitStops for Life. Această campanie de fundraising organizată de Asociația Medisprof în parteneriat cu Pitstops.ro a unit pasionații de viteză și de sporturi motorizate cu oameni își doresc să pună frână cancerului și să continue să se bucure de viață.

Ce urmează în 2015?

Continuitatea este un cuvânt cheie la Medisprof și transformăm evenimentele în tradiții. De accea, un eveniment pe care îl pregătim intens pentru anul 2015 este Conferința ”Abordarea multidisciplinară în cancer în 2015”. Ediția de anul viitor va fi cu siguranță una specială pentru că va fi organizată sub brandul Best of ASCO*, în perioada 26-27 iunie, la Golden Tulip Ana Dome, Cluj-Napoca.

Până la marea conferință, ne puteți găsi la începutul anului viitor la Târgul de Servicii Medicale din Polus Center, Cluj-Napoca. Dar asta nu e tot! V-am pregătit multe evenimente și campanii pe care va trebui să le descoperiți singuri. De aceea, vă invităm ca în anul 2015 să fiți alături de noi ca și până acum!

* ASCO – American Society of Clinical Oncology