slider_5ani

De 5 ani alături de bolnavii de cancer

În 2010, clinica Medisprof a deschis secția de oncologie, cu scopul de a deveni o referință națională în ceea ce privește tratarea cancerului. În 5 ani de zile am reușit să sprijinim bolnavii de cancer prin oferirea unor tratamente și tehnologii moderne care să îmbunătățească calitatea vieții pacienților.

Echipa de medici profesioniști, alături de specialiștii în nutriție și psihologie plasează clinica Medisprof printre cele mai bune clinici de oncologie din țară. Clinica noastră este printre singurele clinici care nu se ocupă doar de tratarea pacienților bolnavi de cancer, ci implementează tehnologii noi, realizează studii clinice și organizează evenimente de oncologie la nivel național.

De-a lungul celor 5 ani, au existat anumite momente importante care au dus la formarea unui renume al clinicii noastre în domeniul oncologiei, în România.

Momente cheie

2011: Crearea Asociației Medisprof. Asociația a fost fondată cu scopul de a susține pacienții cu cancer prin strângerea de fonduri pentru tratamente și activități asociative, dar și prin informarea permanentă asupra metodelor de prevenție a cancerului.
Februarie 2012: Introducerea sistemului DigniCap. Medisprof a fost prima și unica clinică medicală din Europa de Est care a implementat o tehnologie nouă și revoluționară în domeniul oncologic, sistemul DigniCap, folosit pentru a preveni căderea părului din cauza ședințelor de chimioterapie.
Aprilie 2012: Deschiderea primei cafenele medicale din comunitatea online românească. Prin intermediul blogului, pacienții și nu numai, puteau interacționa în timp real cu personalul calificat al echipei Medisprof. Scopul acestei cafenele a fost consolidarea relației medic-pacient și îmbunătățirea continuă a serviciilor clinicii în urma sugestiilor pacienților.
Septembrie 2012: Introducerea camerelor implantabile. Pentru a asigura confortul pacienților pe perioada administrării tratamentului chimioterapeutic, Medisprof a introdus camerele Port-a-Cath, ce asigură un acces venos sigur și facil.
Decembrie 2012: Fondarea ANOPR (Asociația Națională a Oncologilor Privați din România). ANOPR reunește principalele unități medicale din sectorul oncologic privat din România, cu scopul de a contribui la dezvoltarea acestei rețele medicale și de a oferi pacienților servicii medicale la standarde europene de calitate
Octombrie 2013: Demararea campaniei ”Donează pentru o cauză”. Campania s-a derulat pe perioada a 3 luni, iar scopul principal a fost strângerea de fonduri pentru a oferi gratuit bolnavilor de cancer 100 de camere implantabile.

Dascălu-Radu Viorica: ”Am simțit de multe ori durere, disconfort, înțepături repetate la tratamentul chimioterapeutic asupra sistemului venos prin branule.Mă bucur și sunt fericită că am avut norocul să fiu printre cei 100 de pacienți care vor primi o cameră implantabilă prin campania „Donează pentru o cauză”. Nu știu și nici nu putem cum am putea mulțumi celor care ajută oamenii bolnavi să le fie suferința mai mică!”

Ianuarie 2014: Crearea ANFOR (Asociația Națională a Farmaciștilor Oncologi din România)
Mai 2014: Organizarea primei conferințe de oncologie la nivel național a Asociației Medisprof. Conferința ”Abordarea multidisciplinară în cancer. Noi modalități de tratament în 2014” a avut loc la Sibiu și a adus laolaltă medici oncologi, chirurgi, ginecologi, pneumoftiziologi, gastroenterologi, dar și alți specialiști.

Mediu profesionist, pacienți mulțumiți

  • Echipa de medici. În cadrul secției de oncologie a clinicii Medisprof există o echipă de medici și asistenți dedicați pacienților (pacientul este valoarea cea mai importantă a clinicii Medisprof). Pacienții Medisprof au parte de consultații și analize amănunțite, în urma cărora se realizează o schemă de tratament personalizată. De asemenea, la nivelul clinicii există specialiști în nutriție și psihologie, pregătiți pentru a sprijini pacienții în fiecare stadiu al bolii, de la faza inițială de diagnosticare și până la faza de post-tratament.
Echipa medici

Foto: Echipă medici Medisprof

Echipa asistenti

Foto: Echipă asistenți

  • Studii clinice. De-a lungul celor 5 ani, au fost realizate 43 de studii clinice, dintre care 30 au fost încheiate, iar 13 sunt încă în curs de desfășurare. Medisprof a devenit din luna ianuarie membru corespondent EORTC (Organizația Europeană pentru Cercetare și Tratamentul Cancerului).
  • Tehnologii. Pe lângă tratarea a diferite tipuri de cancer, o altă preocupare a clinicii Medisprof este asigurarea confortului pacienților pe parcursul ședințelor de tratament medicamentos. Prin urmare, pacienții Medisprof pot opta pentru camerele implantabile, ce au rolul de a reduce numărul de înțepături la care sunt supuși pentru tratament, sau pentru sistemul de răcire a scalpului DigniCap, pentru a preveni căderea părului.DigniCap
  • Număr pacienți. În cei 5 ani, clinica Medisprof a avut un număr de peste 2.600 pacienți și peste 12.000 consultații.

Cu ajutorul unei echipe de medici profesioniști, a studiilor clinice și a tehnologiilor, am reușit să aducem optimismul pacienților noștri.

Marchis Mariana-Irina, 51 ani: ”Există în cadrul clinicii dumneavoastră o echipă de medici și asistenți profesioniști, foarte bine pregătiți și cu mult suflet.”

Mezei Ildiko, 51 ani: ”Îmi place atitudinea întregului colectiv, sunt serioși, foarte amabili, ne încurajează, ne ridică moralul.”

Iliuță Augustin, 77 ani:”Am constatat că există foarte mari preocupări pentru rezolvarea problemelor de sănătate ale fiecărui pacient, personalizat.”

Simion Liliana, 47 ani: ”Medisprof – locul în care o echipă extraordinară se luptă cu moartea și pentru mine au învins-o!”

Bodale Gavril, 59 ani: ”Datorită d-nei Dr. Claudia Militaru și a celorlate cadre medicale, cu devotamentul și profesionalismul lor, starea mea de sănătate s-a îmbunătățit foarte mult.”

 

Testimonial pacient
Pentru testimonial mai mare: AICI

 
Acești 5 ani au fost un pas înainte în îndeplinirea obiectivului principal al clinicii Medisprof, acela de a deveni o referință națională în tratarea cancerului. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și au luptat alături de noi împotriva cancerului!

Vom susține în continuare prevenția în oncologie și grija pentru sănătate și vom lupta pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților noștri. Fiți alături de noi ca și până acum în sprijinirea bolnavilor de cancer!

Distribuie si prietenilor tai
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0

Comment ( 1 )

  • Banulescu

    Buna ziua. Am corespondat pe email cu dl. dr.Udrea Adrian si am hotarat sa ne programam pt. vineri pt. cca ora 10.00 la un control la dumnealui. Cu stima Banulescu

Post a Comment